Stiri Verticale

Navele care „dispar” în apele chineze, o mare problemă pentru lanțul de aprovizionare

Navele aflate în apele chinezești dispar din sistemele de urmărire ale industriei, creând încă o problemă pentru lanțul de aprovizionare global. Izolarea crescândă a Chinei față de restul lumii – împreună cu o neîncredere tot mai mare față de influența străină – ar putea fi de vină.

Analiștii spun că au început să observe scăderea traficului maritim spre sfârșitul lunii octombrie, în timp ce China se pregătea să promulge legislația care reglementează confidențialitatea datelor.

De obicei, companiile de date de transport maritim sunt capabile să urmărească navele din întreaga lume, deoarece acestea sunt dotate cu un emițător-receptor al sistemului de identificare automată, sau AIS, relatează CNN.

Acest sistem permite navelor să trimită informații – cum ar fi poziția, viteza, cursul și numele – către stațiile care se află de-a lungul coastelor, folosind radio de înaltă frecvență. În cazul în care o navă se află în afara razei de acțiune a acestor stații, informațiile pot fi transmise prin satelit.

Dar acest lucru nu se întâmplă în cea de-a doua economie a lumii, un actor esențial în comerțul global. În ultimele trei săptămâni, numărul de nave care trimit semnale din țară a scăzut cu aproape 90%, potrivit datelor furnizate de furnizorul de date de transport maritim global VesselsValue.

În prezent, asistăm la o reducere la nivelul întregii industrii a semnalelor AIS terestre din China”, a declarat Charlotte Cook, analist principal pentru comerț la VesselsValue.

Cine este de vină

Întrebat despre această problemă, Ministerul chinez al Afacerilor Externe a refuzat să comenteze. Biroul de informații al Consiliului de Stat, care acționează ca un birou de presă pentru cabinetul țării, nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii cu privire la motivul pentru care furnizorii de servicii de transport maritim au pierdut accesul la date.

Dar analiștii cred că au găsit vinovatul: Legea chineză privind protecția informațiilor personale, care a intrat în vigoare la 1 noiembrie. Aceasta impune companiilor care procesează date să primească aprobarea guvernului chinez înainte de a permite ca informațiile personale să părăsească teritoriul chinez – o regulă care reflectă teama Beijingului că astfel de date ar putea ajunge în mâinile unor guverne străine.

Legea nu menționează datele de transport maritim. Dar furnizorii chinezi de date ar putea să rețină informații ca măsură de precauție, potrivit lui Anastassis Touros, șeful echipei de rețea AIS de la Marine Traffic, un important furnizor de informații de urmărire a navelor.

„Ori de câte ori apare o nouă lege, avem o perioadă de timp în care toată lumea trebuie să verifice dacă lucrurile sunt în regulă”, a declarat Touros.

Alți experți din industrie au mai multe indicii privind influența legii. Cook a declarat că colegii din China i-au spus că unele transpondere AIS au fost îndepărtate de la stațiile aflate de-a lungul coastelor chineze la începutul lunii, la solicitarea autorităților de securitate națională. Singurele sisteme cărora li s-a permis să rămână trebuiau să fie instalate de „părți calificate”.

Sateliții pot fi folosiți pentru a „capta” navele din apele chineze

Nu toate datele au dispărut: sateliții pot fi în continuare utilizați pentru a capta semnale de la navele din apele chineze. Dar Touros a spus că, atunci când o navă se află aproape de țărm, informațiile colectate din spațiu nu sunt la fel de bune ca cele care pot fi colectate la sol.

Avem nevoie de stații terestre pentru a avea o imagine mai bună, o imagine de mai bună calitate”, a adăugat el.

Odată cu apropierea Crăciunului, pierderea informațiilor din China continentală – unde se află șase dintre cele mai aglomerate 10 porturi de containere din lume – ar putea crea și mai multe probleme pentru o industrie maritimă globală deja în dificultate. Anul acesta, lanțurile de aprovizionare au fost supuse unor tensiuni, deoarece porturile foarte aglomerate se luptă să țină pasul cu o cerere de bunuri care își revine rapid.

Firmele de transport maritim se bazează pe datele AIS pentru a prezice mișcarea navelor, pentru a urmări tendințele sezoniere și pentru a îmbunătăți eficiența porturilor, potrivit lui Cook. Ea a declarat că lipsa datelor chinezești „ar putea avea un impact semnificativ asupra vizibilității lanțului de aprovizionare maritimă în întreaga China”. Țara este unul dintre principalii importatori mondiali de cărbune și minereu de fier, precum și un exportator major de containere.

Pe măsură ce ne îndreptăm spre perioada Crăciunului, va avea un impact foarte mare asupra lanțurilor de aprovizionare și acesta este cel mai important element în acest moment”, a declarat Georgios Hatzimanolis, strateg media pentru Marine Traffic. El se așteaptă ca pierderea datelor „minut cu minut” privind navele din China să aibă „un mare impact asupra lanțului de aprovizionare”, în condiițiile în care companiile ar putea pierde informații cruciale despre orele de acostare, descărcare și plecare a navelor.

Dorința Chinei de a păstra un control absolut asupra tuturor datelor și informațiilor din interiorul granițelor sale nu este surprinzătoare, în condițiile în care președintele Xi Jinping continuă să reafirme dominația Partidului Comunist aflat la putere asupra fiecărui aspect al economiei și al societății.

Articolul Navele care „dispar” în apele chineze, o mare problemă pentru lanțul de aprovizionare apare prima dată în Descopera.

Navele aflate în apele chinezești dispar din sistemele de urmărire ale industriei, creând încă o problemă pentru lanțul de aprovizionare global. Izolarea crescândă a Chinei față de restul lumii – împreună cu o neîncredere tot
Articolul Navele care „dispar” în apele chineze, o mare problemă pentru lanțul de aprovizionare apare prima dată în Descopera.Read MoreD:News, ape chineze, comert, comunicatii martitime, marea chinei, nave, nave maritime, satelitiDescopera

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *