Stiri Verticale

Logica fracturată a unui fost lider politic

Ludovic Orban a demisionat din PNL, după 30 de ani, cum a şi menţionat, exprimând uşor teatral, repauzat, dezamăgirea faţă de unii dintre colegii săi. Gestul fostului lider liberal, fără nici o răstălmăcire îi aparţine. Politicienii, dacă n-a înţeles asta până acum, au nevoie de relaţii, de a se afla la putere, şi nu de prietenii trecătoare. O exprimare a lui Ludovic Orban, din tot ceea ce a spus, aproape evlavios, putea reţine atenţia: „Politica devine imorală, când e făcută de oameni imorali”. Se poate comenta aserţiunea la nesfârşit, dar nu se merită. Când o fi devenit Ludovic Orban „fata mare” a politicii autohtone, nu ne propunem să aflăm. Ceea ce interesează însă din logica sa fracturată este faptul că s-a considerat şi se consideră un vector al urii şi agresivităţii permanente, împotriva „ciumei roşii” cum a şi spus. În opinia sa, actuala echipă de conducere a partidului liberal a călcat în picioare atât tradiţia cât şi istoria acestuia, transformându-l într-un partid nefrecventabil. Tradiţia? Amnezia îi joacă feste fostului lider liberal. Percepte morale? O ladă de lămâi nu e suficientă pentru a stinge greaţa. Resurecţia clandestină a unui trecut interbelic e inoperantă. Ludovic Orban predă lecţii de scuipat în toate direcţiile. Deşi se dorea bănuit de un oarecare ştaif. Indignarea sa este însă una kitch, iar patetismul unul de paradă proferat de un gargaragiu. Când secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, îl considera, la începutul anului că „a vândut meciul”, ca să îşi salveze pielea, după împărţirea ministerelor, liderul liberal de atunci cultiva tăcerea. S-a înţeles totuşi ceea ce era de înţeles: aroganţa de mare sculă, adusă mai din topor, ca pe la noi la ţară, la adresa social-democraţilor. Un anti-pesedism nevrotic, găunos, repetat incontinent, în neştire, fără nici o noimă. E drept că în nici o împrejurare nu cucerise prin subtilitate, nuanţă, umor, temperament dubitativ, retorica sa neavând altă menire decât a învrăjbi, a propaga o ură bolnavă în societate, destul de resimţită. Au fost şi momente când a recomandat militanţilor portocalii folosirea „parului” împotriva primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene aparţinând social-democraţilor. Ţipla nouă în care îşi ambalează demascările este una la fel de perisabilă şi fleşcăită ca şi altele. Ceea ce uimeşte şi pune pe gânduri este că nu se comportă ca un delegat trecător al puterii, nu înţelege să-şi asume consecvent propriile erori şi îşi culpabilizează partidul, deşi simţise, de dată recentă, în jurul său neîncredere şi nemulţumire. Platitudinile ţanţoşe ale mediocrei sale gândiri se văd. Ce mare „nenorocire” e în sistematizarea unei majorităţi parlamentare –confortabile-, care alătură pe liberali social-democraţilor, într-un astfel de moment, cum este cel pe care îl traversează ţara. Nu se face nici o gaură în cer prin cele întâmplate. Până la urmă votul popular de acum un an, aşa cum a fost el exprimat, a plasat pe primele două locuri partidele enunţate, obligându-le la a avea în vedere şi o asemenea… permutare nedorită. Reîntors la mandolină, că altceva mai important nu va avea de făcut, decât galgariseala de pe margine, demisionarul Ludovic Orban poate reflecta la faptul că radicalitatea nu poate fi grila de înţelegere a realităţii politice. Şi exemple la îndemână sunt suficiente. Obsedat o vreme de preşedintele Klaus Iohannis, am văzut învinuit pentru că i-a tras preşul de sub picioare, lesne enervabil la voltaj înalt poate rămâne încredinţat că a fost un modest premier, şi că aproape nu există nici un vaccin, cum scrie Marian Nazat pe blogul său, care să tămăduiască biata noastră ţară în astfel de momente. Şi se poate regăsi, pe deplin, în actuala stare de lucruri.

 

 

 

Un articol de Mircea Canțăr

The post Logica fracturată a unui fost lider politic appeared first on Vocea Romanului.

Read More

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *