Stiri Verticale

Autorizarea vaccinului Pfizer pentru copii, recomandată de Agenția Europeană a Medicamentului

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat joi autorizarea vaccinului Pfizer pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat decizia joi, iar vineri Comisia Europeană ar putea aproba vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani.

Președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a anunțat marți cum se va face vaccinarea copiilor.

Vaccinul Pfizer pentru copii presupune injectarea a două doze la interval de 21 de zile

Dozajul pentru 5-11 ani este de 10 micrograme cu două doze la interval de 21 de zile. Sunt flacoane cu 10 doze care au stabilitate la temperatura de două grade timp de 10 săptămâni, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Potrivit autorităților române, vor fi trei posibilități de vaccinare, în cabinetele organizate în centrele adresate populației generale, în centrele din unitățile sanitare și în cabinetele de medicină de familie.

Momentul când va începe efectiv vaccinarea ține de livrarea dozelor, a precizat Gheorghiță. Acesta a mai spus că au început pregătirile pentru organizarea din punct de vedere logistic a campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiță a mai anunțat că la mijlocul lunii decembrie și vaccinul de la compania Moderna ar putea primi recomandarea de autorizare pentru grupa de vârsta 6-11 ani.

(sursa: Mediafax)

Articolul Autorizarea vaccinului Pfizer pentru copii, recomandată de Agenția Europeană a Medicamentului apare prima dată în Descopera.

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat joi autorizarea vaccinului Pfizer pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat decizia joi, iar vineri Comisia Europeană ar putea aproba
Articolul Autorizarea vaccinului Pfizer pentru copii, recomandată de Agenția Europeană a Medicamentului apare prima dată în Descopera.Read MoreD:News, agentia europeana a medicamentului, COVID-19, Pfizer pentru copii, VaccinDescopera

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *